
Filmul „Space Jam” rămâne un reper cultural pentru generația milenială, iar pe măsură ce se apropie a 30-a aniversare a lansării în cinematografe, merită redescoperit. Filmul a reunit cea mai mare vedetă sportivă a generației, Michael Jordan, cu Bugs Bunny și cu franciza Looney Tunes, care ne-a definit copilăria. Adăugați un model de adidași iconic și unul dintre cele mai bune coloane sonore ale deceniului, și obțineți un moment seismic, încă amintit după trei decenii.
Acesta este moștenirea filmului „Space Jam”, o moștenire care merită re-analizată.
Pare ciudat, dar Jordan și Bugs Bunny lucraseră împreună cu mult înainte ca filmul din 1996 să cucerească box-office-ul. În 1992, Bugs a apărut într-o campanie Nike numită „Hare Jordan”, în care personajul de desene animate purta pantaloni largi și o pereche de Jordan 7, alăturându-se lui MJ pentru a înfrunta o echipă adversă. În aceeași perioadă, personajele Looney Tunes au devenit extrem de populare pe îmbrăcămintea streetwear, adesea piratată. Inexplicabil, hainele urbane erau pline de imagini cu Bugs purtând lanțuri de aur, Diavolul Tasmanian în blugi largi și Tweety cu șapcă. Looney Tunes devenise cool.
Jordan, la rândul său, era dintotdeauna cool. La începutul anilor ’90 și-a consolidat statutul de cel mai mare jucător din toate timpurile, câștigând un three-peat cu Chicago Bulls între 1991 și 1993. Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat: s-a retras din NBA pentru a încerca o carieră în baseball. Ideea unui film de baschet centrat pe Jordan părea departe de imaginația cuiva. Totuși, când a revenit în NBA doi ani mai târziu, el a deschis ușa pentru acest film hibrid.
Filmul a fost prezentat drept un proiect cu tehnici mixte, asemănător cu „Who Framed Roger Rabbit?”, în care desenele animate 2D interacționau cu actori reali. Intriga era simplă: un grup de extratereștri fură puterile jucătorilor din NBA pentru a-i învinge pe Looney Tunes și a le prelua universul. Singura speranță a personajelor de a învinge acești atleți intergalactici superputernici era să-l recruteze pe Jordan, care trebuia să joace baschet împotriva… extratereștrilor. La acestea se adăugau apariții speciale ale unor personalități precum Charles Barkley, Patrick Ewing și alți jucători. Pe hârtie, ideea era extravagantă, dar toate părțile erau convinse că va funcționa.
Jordan a fost de acord cu durata producției, dar a cerut o singură condiție: avea nevoie să joace baschet. Filmarea „Space Jam” a avut consecințe reale asupra sportului și a schimbat cursul NBA. Filmările au avut loc la câteva luni după revenirea lui Jordan în NBA, o perioadă amestecată, cu momente incredibile, dar și cu dezamăgiri. Eliminarea în turul doi de către tânăra echipă Orlando Magic i-a făcut pe sceptici să se întrebe dacă Jordan și-a pierdut cumva ascuțimea. Așa că, în timpul filmării, Jordan a cerut ca Warner Bros. să construiască „Jordan Dome”, un cort de o mie de metri, unde și-a invitat toți colegii și rivalii la meciuri de tip pickup. Jordan filma de la 7 dimineața până la 7 seara, după care juca pickup timp de trei ore. Aici și-a perfecționat celebrul fadeaway, a studiat obiceiurile jucătorilor și și-a șlefuit abilitățile.
Revenirea pe vârf
Jordan a folosit sezonul următor pentru a câștiga încă un titlu de MVP, a condus Bulls către un record de 72-10 și a câștigat al patrulea titlu NBA. După o scurtă perioadă în care a fost pus la îndoială, MJ era din nou în vârful lumii.
Tocmai din această poziție de vârf a fost lansat „Space Jam”.
Chiar și așa, fanii erau pregătiți. Eu, la zece ani, eram conving de film oricum. Dar filmul în sine a depășit toate așteptările. Există atât de multe lucruri de iubit. Desigur, pentru copii există gimmick-urile exagerate la care ne-am obișnuit de la Looney Tunes: Daffy este peste tot, Diavolul Tasmanian se învârte și creează haos, iar gag-ul lui Bugs cu „Michael’s Secret Stuff” încă mă face să râd.
Ceea ce face filmul atemporal este însă felul în care atrage și publicul mai matur. Mare parte din merit îi revine lui Bill Murray, care ne amintește de ce a fost una dintre cele mai populare vedete de cinema ale anilor ’90. Fiecare replică lovește, iar interpretarea lui este una dintre cele mai subapreciate din cariera sa de comedian. Wayne Knight joacă un slapstick caraghios, iar Danny DeVito dă viață vocii lui Swackhammer.
Sportivii joacă și ei un rol important în farmecul filmului. Toți se joacă pe ei înșiși, deci nu trebuie să iasă din propria piele. Reacțiile uimite ale starurilor NBA la pierderea abilităților lor și scenele de terapie sunt de-a dreptul hilare. Știm că Barkley este comedie pură, dar și Muggsy Bogues, Ewing, Larry Johnson și chiar Shawn Bradley intră în joc cu absurditatea scenariului.
Apoi este Jordan. Nu este exact următorul Denzel Washington, dar nu trebuia să fie. Este pur și simplu el însuși, dispus să exagereze ori de câte ori este nevoie. Pentru un copil din epoca dinaintea rețelelor sociale, când vedetele nu erau la un click distanță, asta a părut ca și cum ai fi cunoscut mai bine eroul tău sportiv.
Succes comercial și marketing
Toate aceste elemente au creat o adevărată magie la box-office. „Space Jam” a încasat 230 de milioane de dolari la nivel mondial, având un buget de 80 de milioane de dolari, și a ocupat primele poziții în clasamente în prima lună. Dar adevărata magie s-a produs în vânzările de casete VHS: filmul era un titlu de bază la Blockbuster pentru copiii care voiau o casetă de închiriat vinerea seara. Pe lângă aceasta, filmul a mai adus 209 milioane de dolari din vânzările pentru home video.
Succesul filmului spune doar jumătate din poveste. A fost un adevărat cutremur de marketing pe mai multe planuri. În primul rând, au existat adidașii purtați chiar de Jordan. Toată lumea știa că va exista o colaborare Air Jordan, dar nimeni nu putea prevedea ce va urma. Jordan 11 sunt poate cei mai doriți Jordan creați vreodată, cu tălpile lor strălucitoare, piciorul din piele lăcuită și versatilitatea de a arăta în același timp ca un sneaker și ca un pantof de ocazie. Modelul care apare în film, cu partea superioară complet neagră, mijlocul alb și talpa albastru deschis, este sinonim cu succesul lui Jordan pe teren din 1996 și cu „Space Jam”. Atât de mult încât pe internet sunt numiți cu drag doar „Space Jam Jordans”.
Apoi a existat una dintre cele mai bune coloane sonore ale anilor ’90. Primul cântec este „Fly Like an Eagle” al lui Seal, un hit incontestabil care a ajuns pe locul 10 în clasamentul Billboard. „I Believe I Can Fly” al lui R. Kelly a rămas ani de zile un cântec scandat de toată lumea. Piesa-titlu a trupei Quad City DJ’s? Hai, serios. Albumul are șase discuri de platină și trei melodii din top 10 Billboard în palmares.
Un alt detaliu despre album: ultimul cântec este „Buggin’”, cu voce interpretată de Bugs Bunny. Este o mică demonstrație drăguță a abilităților de rap ale iepurașului. Pentru a realiza piesa, Warner Bros. a apelat la un rapper tânăr și în ascensiune, care să scrie versurile pentru iepure. Debutul rapperului din acel an stârnise deja agitație în New York, iar el părea capabil să ducă greul.
Numele rapperului? Jay-Z. Da. Jay-Z figurează cu un credit de compunere pe coloana sonoră „Space Jam”.
Filmul. Adidașii. Albumul. Produsele de merchandising. Toate s-au unit pentru a surprinde tot ce a făcut anii ’90 memorabili. Filmul a ajutat la definirea stilului, a ceea ce ascultam și a ceea ce însemna creativitatea. Ca orice film care ne-a marcat copilăria, „Space Jam” a devenit un clasic care a trecut peste generații. Sunt doar unul dintre mulții mileniali care au transformat filmul într-o vizionare obligatorie pentru proprii copii. Fiul meu, de exemplu, nu l-a văzut niciodată pe Michael Jordan jucând baschet. Primele sale imagini cu legenda au venit din fragmentele din „Space Jam”.
Noua generație
În 2021, LeBron James, moștenitorul de drept al titlului de GOAT, a preluat ștafeta în „Space Jam: A New Legacy”. Deși James a spus că filmul nu este un sequel, ci un capitol nou, el rămâne un omagiu adus originalului: un film care i-a stârnit imaginația exact cum ne-a stârnit-o și nouă. Putem discuta care dintre cele două filme este mai bun, la fel cum putem dezbate și despre cei doi jucători, dar un avantaj al noului film este că ne-a reamintit câți dintre noi am simțit cât de grozav era originalul.
„Space Jam” îmbătrânește la fel de bine ca jocul lui Jordan. A făcut parte din copilăria oricărui milenial, iar revăzut după 30 de ani încă transmite aceeași magie pe care o simțeam când ne doream să ne punem acele Jordan din piele lăcuită, când ne întindeam brațele peste teren pentru un dunk decisiv și când dansam Bankhead Bounce pe muzica Quad City DJ’s.
Da, „Space Jam” este caraghios. Da, sunt desene animate și nicovale care cad pe capetele oamenilor. Dar filmul, și tot ce a presupus el, ar trebui privit ca una dintre marile realizări culturale ale lui Jordan în afara terenului, una care îi va ajuta pe noii spectatori să-l cunoască, mult timp după ce vom înceta să mai dezbatem cine este cel mai mare din toate timpurile.