Oklahoma City Thunder pierde doi titulari importanți, Jalen Williams și Cason Wallace, care vor fi operați după accidentările suferite în victoria de duminică în fața celor de la LA Clippers. Ambii jucători vor lipsi perioade lungi de timp, iar prezența lor în restul sezonului este incertă.
Directorul general al echipei, Sam Presti, a anunțat luni că Williams a suferit o fractură de peroneu și o luxație a gleznei stângi. Wallace s-a accidentat la umărul stâng, cu o ruptură de labrum. Presti a precizat că perioada de revenire a fiecăruia va fi stabilită după intervenții. De obicei, ambele tipuri de accidentări necesită mai multe luni de recuperare.
Accidentarea lui Williams s-a produs în timpul unei pătrunderi, după ce a fost faultat și a aterizat neregulamentar, cu 1:14 de jucat. Piciorul stâng i s-a prăbușit, iar glezna i s-a îndoit într-un unghi nefiresc. Personalul medical a intervenit rapid, iar coechipierii și jucătorii de la Clippers au reacționat în stare de șoc. Starul echipei, Shai Gilgeous-Alexander, și-a ascuns fața în tricou și s-a aplecat lângă Williams.
Williams a fost urcat pe o targă și scos de pe teren sub aplauzele întregii săli. Înainte să plece, le-a arătat fanilor două degete mari ridicate. Williams, în vârstă de 25 de ani, a fost selecționat la All-Star și în All-NBA acum doi sezoane, iar în ultimele 18 luni a avut parte de numeroase probleme medicale.
Un sezon marcat de accidentări
În timpul playoff-ului câștigat de Thunder în 2025, Williams a jucat deși avea o ruptură de ligament la încheietura mâinii drepte, cea de șut, pentru care a fost nevoie de intervenție chirurgicală. În finala NBA, el a marcat 40 de puncte în meciul 5, victoria decisivă în fața celor de la Indiana Pacers.
Recuperarea după operația de la încheietura mâinii l-a ținut departe de teren în primele 19 meciuri ale sezonului trecut. Ulterior, tensiuni repetate la ambii ischiogambieri i-au compromis restul campaniei. Williams a jucat doar 33 de meciuri în sezonul regulat și a ratat 10 dintre cele 15 partide de playoff ale echipei, iar din alte trei a ieșit mai devreme.
Williams se află în primul sezon dintr-un contract maxim de cinci ani, în valoare de 239 de milioane de dolari, semnat după câștigarea titlului de către Oklahoma City.
Wallace, accidentat la umăr
Wallace, care a semnat săptămâna trecută o prelungire de contract pe cinci ani, în valoare de 139 de milioane de dolari, s-a accidentat la umăr în primul sfert al meciului cu Clippers. A intrat într-un blocaj mobil făcut de pivotul Isaiah Jackson și a căzut.
În vârstă de 22 de ani, Wallace a fost selecționat în echipa All-Defensive în sezonul trecut și a devenit titular constant după ce Oklahoma City l-a transferat pe Luguentz Dort la Atlanta Hawks, într-o mutare de reducere a costurilor din vara aceasta.
Declarațiile lui Presti
Presti a recunoscut că situația nu este cea dorită, dar s-a declarat foarte optimist în privința recuperării celor doi jucători. „Nu voi spune că suntem exact unde ne-am dori sau că lucrurile stau cum ne-am fi dorit, dar suntem extrem de optimiști în privința recuperării ambilor jucători. Cel mai important este că lucrurile ar fi putut fi mult mai grave”, a spus el.
Președintele clubului a adăugat că, în astfel de situații, este important să se facă un bilanț și să se țină cont că sunt oameni. „Vor reveni pe teren. Vor juca pentru echipa noastră și vor reprezenta orașul și statul nostru în scurt timp”, a încheiat Presti.
Presti a spus și că el și echipa vor sprijini cei doi jucători. „Îi vom înconjura cu toată grija. Îi vom readuce, îi vom face sănătoși, dar mai avem mult baschet de jucat în față. Trebuie să ne regrupăm și să stabilim pașii următori, pentru că aceasta face parte din business-ul în care suntem.”