Tyrese Haliburton a revenit pe teren pentru Indiana Pacers pe 7 octombrie, în meciul de pregătire cu Minnesota Timberwolves, la 16 luni după ce s-a accidentat grav la tendonul lui Ahile. Pe Iowa State University din Ames, unde și-a început cariera de student, a înscris 7 puncte și a oferit 6 pase decisive, iar Pacers au câștigat cu 123-112.
Pentru Haliburton, a fost un moment așteptat de mult. Jucătorul de două ori All-Star a stat luni de zile pe banca de rezerve, nerăbdător să intre din nou pe teren. Pe 7 octombrie, în fața unei săli pline de foști colegi și suporteri, a primit în sfârșit șansa.
Era prima sa apariție pe arena de facultate după șase ani. Studenții au făcut coadă cu o noapte înainte pentru a intra în secțiunea studenților și a primi un tricou galben cu fața lui Haliburton și inscripția „Cyclone Hali”. Pentru el, meciul a fost și primele șapte minute dintr-un joc oficial de la ruperea tendonului lui Ahile din dreapta, în Game 7 al Finalelor NBA 2025.
Cu 4:27 rămase din primul sfert al amicalului cu Timberwolves, Haliburton a trăit un moment special: prima sa pauză din joc.
„Eram obosit de moarte”, a spus Haliburton râzând, după meci. „Dar chiar și așa, tot mi-am spus: «Omule, joc din nou».”
La prima posesie a echipei, Haliburton, vizibil nerăbdător, a trimis o pasă fără să privească spre Andrew Nembhard, dar mingea a ieșit pe tușă. La posesia următoare, a condus un 2 contra 1 alături de Pascal Siakam și a finalizat cu o driblare încrucișată urmată de un șut de la 15 picioare, primul său coș după mai mult de un an.
Adrenalina l-a purtat pe parcursul celor 16 minute de joc. Pacers au câștigat, iar Haliburton a încheiat partida cu 7 puncte și 6 pase decisive.
„Am propriile mele așteptări”, a declarat Haliburton. „Dar scopul nostru este să câștigăm un campionat. Asta nu s-a schimbat niciodată.”
Sezonul Pacers și revenirea echipei în prim-planul competiției depind de aceste așteptări.
Un sezon dificil și o revenire așteptată
Ultima dată când a fost sănătos, Haliburton a oferit una dintre cele mai bune serii de momente decisive din istoria playoff-ului NBA, marcând un șut care a egalat sau a adus victoria în fiecare dintre cele patru runde ale playoff-ului din 2025.
În Game 7 de la Oklahoma City, Indiana conducea în primul sfert, înainte ca Haliburton să se accidenteze, iar Thunder au scris istorie.
În timp ce Haliburton își refăcea forma pe parcursul sezonului 2025-2026, Pacers au câștigat doar 19 meciuri.
Situația face din Indiana una dintre cele mai greu de descifrat echipe înaintea sezonului 2026-2027 al NBA. Deși au ajuns în finala de conferință în 2024 și din nou în 2025, Pacers sunt proiectați să câștige doar 42 de meciuri și să ocupe locul 10 în Conferința de Est, potrivit modelului de proiecție Basketball Power Index.
„Nu mă uit prea mult la asta”, a spus Haliburton. „Toată echipa se poate identifica cu situația asta. Ne-am simțit cu toții așa, într-un fel sau altul.”
Pacers sunt ultima echipă care a învins New York Knicks, campionii en-titre, într-o serie de playoff. Într-o Conferință de Est mai competitivă decât cea pe care a părăsit-o, Haliburton vrea să demonstreze că Pacers își pot recăpăta locul de top.
„Regăsirea acelei magii nu este deloc garantată”, a declarat pentru acest material Chad Buchanan, general manager al Pacers. „Dar jucătorii noștri de bază cred unii în alții. Simt că lumea i-a dat deja bătuți. Asta s-a întâmplat și în cei doi ani în care am avut serii bune: oamenii pur și simplu ne-au lăsat deoparte. Asta îi motivează.”
Din nou acasă, din nou în comunitate
Pe tricoul de probă, zeroul din mijloc era portocaliu, în aceeași nuanță cu marginile, pe un fundal albastru. Când Haliburton a luat foaia de hârtie, a schimbat o privire sceptică.
„Cine a desenat asta?”, a întrebat el. „Portocaliu și albastru pe un tricou al Pacers?”
„Culorile celor de la Knicks”, a spus soția sa, Jade, cu un zâmbet complice.
Cu începerea taberei de pregătire peste câteva săptămâni, familia Haliburton a vizitat copiii de la Spitalul pentru Copii Peyton Manning din Indianapolis. Haliburton a participat în calitate de purtător de cuvânt al Indiana Donor Network, pentru a sensibiliza publicul cu privire la donarea de organe. Cei cinci copii prezenți au primit transplant de rinichi.
Așezat la o masă, Haliburton a stat alături de copii, unii dintre ei având doar 6 ani, și au luat foi de desen. Discuția a devenit imediat animată.
„Care este culoarea ta preferată?”, i-a întrebat Haliburton pe cei de la masă, stârnind o dezbatere vie.
„Roșu!”, a spus un copil. „Albastru!”, a spus altul. „Galben!”
„Curcubeul!”, a strigat un al treilea, deschizând o nouă discuție despre faptul dacă toate culorile pot fi considerate una singură. El a insistat că da.
„Dar există și un marker cu curcubeu?”, a întrebat Haliburton, punând întrebarea ca pe o capcană finală. Când a spus că favorita lui este gri, copiii au reacționat cu dezgust. „Nu auziți niciodată asta, nu-i așa?”, a spus el zâmbind.
În ultimul an, Haliburton s-a implicat intens în astfel de proiecte din Indianapolis.
Anul acesta, a ajutat Pacers să reînvie meciul caritabil de softball, cu jucători de la Indianapolis Colts și Indiana Fever. Fanii au umplut Victory Field, un stadion de baseball Triple-A cu 12.000 de locuri din centrul orașului.
Legătura lui Haliburton cu regiunea Midwest este profundă. S-a născut în Wisconsin, și-a cunoscut soția și i-a făcut cererea în căsătorie în Ames. Legătura cu zona s-a adâncit și mai mult după ce a fost transferat la Indiana, în 2022.
De aceea a investit atât de mult în comunitate.
„Acum am o altă perspectivă asupra vieții”, a declarat Haliburton. „Sunt recunoscător că pot juca din nou baschet și că pot face toate lucrurile pe care le pot face în comunitate, pentru că atunci când se întâmplă ceva de genul ăsta, îți trece viața prin fața ochilor.”
Recuperarea și lupta cu sine
În prima vacanță, la câteva luni după operație, abia putea coborî scările casei închiriate și avea nevoie de ajutor să se deplaseze când au plecat. Chirurgul îl avertizase, dar realitatea l-a lovit din plin. A plâns sub duș.
„A trebuit să accept că am trecut de la a fi în vârful lumii la exact opusul, într-o clipă”, a declarat Haliburton.
„Este un lucru ciudat de spus, pentru că este o accidentare din baschet, și indiferent de ce… există o perioadă stabilită. Știi că vei fi bine după acel interval. Avem cei mai buni medici din lume, cei mai buni kinetoterapeuți, toate alea. Știi că vei fi bine, dar este un lucru înfricoșător.”
Și-a petrecut cea mai mare parte a recuperării în Indianapolis, stând pe bancă în zilele de meci, acasă sau în deplasare, chiar și când sezonul a luat-o pe un drum greșit. Pe parcursul reabilitării, s-a confruntat și cu o formă severă de zona zoster, care i-a adus 30 de kilograme în plus și un edem facial sever, din cauza medicației puternice. Boala, extrem de contagioasă, l-a ținut departe de colegi, pe banca echipei. A fost o nouă lovitură într-un sezon lung.
„În liga asta, mai ales când un jucător-vedetă e accidentat, ceea ce înseamnă asta pentru anul următor, uneori fiecare merge pe propriul drum, «Hei, trebuie să fac ce e bine pentru mine»”, a spus Buchanan. „Asta nu e felul în care e construit Ty. Ty e construit să știe ce are nevoie echipa de la el, nu ce are el nevoie să facă pentru echipă.”
În perioada grea și solitară a recuperării, Haliburton revedea uneori vechile sale highlight-uri.
„Doar ca să simt ceva”, a spus el. „Odată puteam să fac asta. Îmi lipsește senzația aceea.”
La un moment dat, a revăzut chiar și Finalele din 2025, a spus el. Gândul i-a rămas la Game 4. Pacers conduceau cu 2-1, dar Thunder au revenit de la un deficit de mai multe puncte în repriza a doua, iar Shai Gilgeous-Alexander a marcat 15 din cele 35 de puncte ale sale în ultimele 4:38 ale meciului.
„Game 4 va trăi mereu în mintea mea”, a spus Haliburton. „Dacă câștigi meciul ăla, toată seria se schimbă.”
Gândul l-a urmărit în timp ce își vedea echipa trăind cel mai slab sezon din istoria francizei, realizând că o mare parte din discuțiile despre dificultățile Pacers se concentrau pe el, pe accidentarea sa, pe recuperare și pe revenirea sa.
„Toată lumea spune mereu că vara e foarte lungă”, a spus Haliburton. „Ei bine, eu am trăit asta de două, trei ori mai mult decât toți ceilalți.”
Reconstruirea unei echipe
Haliburton nu vrea ca Pacers să uite sezonul trecut.
Indiana a încheiat cu cele mai puține victorii din istoria francizei. Echipa a fost decimată de accidentări încă de la început și, din a doua parte a sezonului, a început să-și caute o poziție mai bună pentru alegerile din draft. Spre final, echipa părea doar o umbră a celei care ajunsese în Finală.
„Puteți lua [clasamentele noastre de preseason] ca pe o lipsă de respect, dar în același timp, trebuie să înțelegeți că ne-am pus singuri în această poziție prin modul în care am jucat anul trecut”, a spus Haliburton. „Există standarde pe care nu le-am atins și pe care trebuie să le recuperăm. Și nu e niciun secret că a existat o scădere anul trecut.”
Tabăra de pregătire s-a concentrat pe refacerea acelor obiceiuri.
În seara dinaintea primei zile de antrenament, echipa s-a adunat la casa lui Buchanan, pe terenul său de baschet interior. Este o tradiție anuală de patru ani, un moment în care Pacers își stabilesc prioritățile înainte de sezon.
Antrenorul Rick Carlisle a comentat cât de lung a fost verile. Trecuseră cinci luni și jumătate de la ultimul meci din aprilie și chiar mai mult de la ultimul joc cu adevărat important.
„Reclamare” a devenit cuvântul-cheie al întâlnirii.
Carlisle a recunoscut cât de important este să îl aibă din nou pe Haliburton, dar a avertizat împotriva ideii că el ar fi salvatorul echipei.
„Suntem o echipă care depinde foarte mult unii de alții”, a spus Carlisle înaintea meciului din Ames, săptămâna trecută. „Unul dintre lucrurile care ne-au făcut o echipă specială în cei doi ani foarte buni a fost conectivitatea noastră, ecosistemul nostru, dependența unii de alții.”
„Vom fi mereu mai buni ca sumă a tuturor componentelor.”
Cea mai mare parte a nucleului Pacers a rămas același, Haliburton, Siakam, Nembhard și Aaron Nesmith, dar Ivica Zubac a fost adus pentru a-l înlocui pe Myles Turner, plecat într-o tranzacție de la termenul limită, care a costat Indiana alegerea cu numărul 5 la draft.
Surse din echipă spun că Pacers sunt încrezători că această tranzacție va redeschide fereastra lor de campionat. Ei recunosc, de asemenea, că Zubac, care joacă mai aproape de coș, va aduce alte calități decât Turner, un pivot care lărgește terenul prin șuturile de la distanță.
„Avem un antrenor excelent, care găsește soluții”, a declarat Buchanan. „Asta e un punct forte al lui. Dacă lucrurile nu merg bine, dacă noi nu jucăm bine sau dacă [Zubac] nu se integrează bine, el se adaptează.”
Integrarea lui Zubac ar putea dura. La fel și înțelegerea dintre el și Haliburton. Cei doi au avut probleme de timing în pick-and-roll-urile din preseason, Haliburton ocolind adesea colțul înainte ca noul pivot să apuce să se desprindă.
„Este atât de nerăbdător să demonstreze lumii. Urăște când oamenii spun că va trebui să aibă răbdare. Urăște asta”, a declarat Buchanan. „El zice: «Am stat 16 luni de căcat pe tușă. Sunt gata de joc.» E evident foarte încrezător, dar cred că va mai fi nevoie de o perioadă de adaptare, ca să își recapete ritmul și simțul jocului.”
Semnele revenirii
Uneori, Haliburton s-a mișcat ca înainte, dar disconfortul a fost evident în primul său meci de revenire.
S-a comparat cu un jucător din anul întâi, care joacă prea repede și trebuie să încetinească pentru ca atacul să își găsească ritmul. Și-a răsucit glezna dreaptă în timpul meciului și a stat pe bancă în amicalul următor, dar o IRM a confirmat că tendonul lui Ahile nu fusese afectat.
„Eram entuziasmat să fiu acolo, emoționat, dar trebuie doar să încetinesc puțin”, a spus el. „Mai e mult de lucrat, atât la mine, cât și la echipă. Dar sunt pur și simplu bucuros să fiu din nou pe teren.”
Mai multe momente din sala de antrenament din această vară i-au dat motive de încredere.
Într-o după-amiază din iulie, la 13 luni după operație, a driblat o dată și a aruncat mingea în aer spre coș. În timp ce alerga după ea, mingea a lovit cercul, aproape de coș, în interiorul centrului de antrenament al Pacers, iar impulsul său l-a dus mai sus decât a fost în ani de zile. În aer, a trecut mingea printre picioare și s-a ridicat spre coș, executând un dunk cu mâna dreaptă, în timp ce membrii staffului Pacers au scos un țipăt colectiv.
Dar cel mai tare a țipat Haliburton, eliberând tensiunea acumulată de peste un an.
Avea un pariu cu Erik Huddleston, antrenorul de forță și condiție al echipei Indiana, potrivit căruia, dacă reușea dunk-ul, un dunk pe care îl numea Eastbay, putea sări peste antrenamentul de după practică.
Este un dunk pe care Haliburton nu îl mai reușise regulat de când era rookie, la 20 de ani.
Mai târziu, și-a postat pe rețelele sociale un videoclip cu dunk-ul, iar mesajul pentru restul ligii era limpede.
Dunk-ul a marcat sosirea sa spectaculoasă, dar un moment mai discret, petrecut o lună mai târziu, a transmis un semnal și mai puternic.
Înainte de începutul sezonului, jucătorii Pacers au organizat un minicamp la Los Angeles.
La un moment dat, în timpul unui joc de simulare, Haliburton a căzut pe parchet. Cu câteva luni în urmă, toți cei din sală ar fi tăcut, așteptându-l să se ridice, la fel ca în noaptea aceea din Oklahoma City.
Dar de data aceasta, nu s-a întâmplat nimic. S-a ridicat. Jocul a continuat.
„Asta”, a spus el, „mă face să mă simt din nou normal.”